Alexandrina Dorneanu

Zâmbetul mamei este parte din binecuvântare

Mama a pus în geam primăvărelele. Acest ritual al casei a adus liniște și lumină. Zâmbetul mamei este parte din binecuvântare, iar florile întăresc și întineresc anii noștri. Fără de tristețe. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-19 Aprilie/2026
Mălini 19 Aprilie/2026. Mama-Alexandrina Dorneanu e în cerdacul casei . . .
Mama=Alexandrina Dorneanu la Nouăzeci și doi de ani și o sută douăzeci și opt de zile.
Mălini-19 Aprilie/2026

Mama a împlinit 92 de ani

Mama, Alexandrina Dorneanu a împlinit 92 de ani. Fiica Leonorei și Neculai Ibănescu, mama a văzut lumina zilei la Ibănești, jud Botoșani într-o familie cu 9 copii. la data de 12 Decembrie 1933. A locuit și în Iași unde a lucrat ca soră medicală la Spitalul Clinic de Urgențe. A lucrat, apoi, la Spitalul Mălini, Secția Exterioară Fălticeni unde a avut funcția de soră șefă principală. La începutul anilor ‘ 50 a urmat cursurile de parașutism sportiv obținând Brevet .

Timpul a trecut. Astăzi, Domnul i-a strigat numele pentru a nouăzeci și doua iarnă.

 

Ultima zi de vară și Mama

Ultima zi de vară a anului 2025 aduce furtuni, umbre și ecou fracturat. Două anotimpuri se întâlnesc în hotar luminat de fulgere. Doar trandafirilor din fața cerdacului nu le pasă de nimic. Au înflorit pentru a treia oară. Florile trec întotdeauna bariera marilor ploi, a zăpezilor târzii și a vânturilor nemiloase. Culorile vii sunt mereu învingătoare. . .Și mama. Și ea