Eduard Dorneanu

Mulțumiri

Mulțumesc celor care au vizitat standul Editurii Universitare la cea de-a XVIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest-București 2025 și au cumpărat cărțile mele.

Autor: Eduard Dorneanu

Editia: 2

Pagini: 100

Anul publicării: 2024

ISBN: 978-606-28-1882-1

DOI: 10.5682/9786062818821
Editor: Vasile Muscalu
Text copertă spate: Academician Kopi Kyçyku
Ilustrație Copertă : Irinel Daniela Iacob

,,Printre scriitorii români și balcanici care au imnizat prietenia – ca o regăsire multiplă a muritorului în semeni sau ca o bogăție spirituală, uneori amără din diferite rațiuni, dar mereu însoțită de nemurire (în forma unei culmi a individualității, în centrul Memoriei) Dorneanu transmite o experiență elegială, gravă, care rămâne ca o amprentă de sânge curat pe un peisaj mereu încețoșat și profanat de ideologii și psihoze.”

Academician Kopi Kyçyku

EDUARD DORNEANU s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968. Fiul Alexandrinei și al lui Neculai Dorneanu Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru de Onoare al UNOTA (The United Nations of Art and Science), membru de Onoare al Consiliului Internațional pentru Arte / Secțiunea Literatură.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacraţia (2011) Poetica (2021), ,,Amprentele iubirii” (2022), ,,DEZMUGURIRE” (2025)

Antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINȚE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Academician Kopi Kyçyku,,Lector universitar doctor Roxana-Maria GAVRILĂ , Carmen Ardelean, Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Referințe critice:
,,Printre scriitorii români și balcanici care au imnizat prietenia – ca o regăsire multiplă a muritorului în semeni sau ca o bogăție spirituală, uneori amară din diferite rațiuni, dar mereu însoțită de nemurire (în forma unei culmi a individualității, în centrul Memoriei) Dorneanu transmite o experiență elegiacă, gravă, care rămâne ca o amprentă de sânge curat pe un peisaj mereu încețoșat și profanat de ideologii și psihoze.”

Academician Kopi Kyçyku

,,Dezmugurire” de Eduard Dorneanu și-a câștigat, pe merit, titlul de bestseller al anului 2024. Această realizare reflectă nu doar succesul volumului, ci și o recunoaștere a profunzimii și autenticității artistice cu care Dorneanu îmbogățește literatura contemporană. Prin fiecare vers, poetul descoperă și revelează emoții universale, capturând în cuvinte cele mai profunde frământări și trăiri umane, într-o manieră unică și captivantă. Publicat la Editura Universitară, ”Dezmugurire” se distinge ca un tribut adus memoriei, iubirii și esenței trecătoare a vieții, reușind să atingă sufletul cititorului și să lase o amprentă adâncă în conștiința culturală.

Lector universitar doctor,
Roxana-Maria GAVRILĂ

,,Poeticitatea atroce a acestei cărţi o individualizează în peisajul nostru literar. Talentul autorului e mai presus de orice îndoială.Cred că prin apariţia ei se deschid căi fertile pentru poezia română, căi pentru care, fără falsă modestie, autorul rândurilor de faţă, militează de vreo două decenii.”
Radu Voinescu

„Pendulând între simboluri ale celestului și ale teluricului, reunite prin infinitele forme ale iubirii, într-o călătorie cu numeroase meandre, spre nord, aparent reper spațial, în esență, simbol al interiorității, al cerebralității, Eduard Dorneanu consemnează cuminte, disciplinat, ca într-un jurnal intim, vizitele succesive în templul iubirii carnale, în catedrala trecutului, dominată de icoana mamei și de pravilele nescrise ale existenței bucolice, în fiordurile prieteniei nestinse nici de nemiloasa moarte prematură sau în găvanele fenomenologiei. Amprentele iubirii este o carte a ecourilor, a retrospectivelor conturate în tonuri grave, a tatuajelor invizibile care-l definesc pe scriitor, care-l conturează: o carte a postludiilor existenței.”

Prof Dr Carmen Ardelean

Premii//nominalizări:
Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Uniunea Scriitorilor din România pentru volumul ,,POETICA” (F. Bv)
Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul ,,POETICA”;
PREMIUL ”CALLIOPE”-distincție prestigioasă acordată de Editura Universitară, în semn de recunoaștere a excelenței în poezie și a impactului asupra cititorilor pentru volumul ,,DEZMUGURIRE” -anul 2025
Premiul ,,Mihail Sebastian”;
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului” – 2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volum ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului” (secțiunea „Literatură”) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii
Timpului’ ‘- 2015.
Bestseller cu volumul ,,DEZMUGURIRE” (Editura Universitară)

Volumul ,,DEZMUGURIRE” la cea de-a XVIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest-București 2025

În perioada 28 Mai -1 iunie are loc cea de-a XVIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest. Standul Editurii Universitare poate fi găsit la :
Stand A01, Pavilion B2, Romexpo, Bd. Mărăști 65-67, București
La acest stand puteți găsi și volumul ,,DEZMUGURIRE”

Toamna la Mălini

Vântul de miazăzi a adus toamna
Desculț
Ascund sub cicatricile urmelor
Florile roșii
Răsărite pe mormântul tatălui meu

Rugăciunea
Nu poate risipi frunzele aurii ale pomilor morții
Numele scrise pe cruci lăcrimează
Fără cântec jelit
Fără lumânare strânsă în palmă de copil orfan
În înveliș putred
Sărac

Cărarea dintre morminte
Curge viu
și urcă pe funia de lumină
până aproape de marele clopot
lângă albastrul stropit cu sânge de erou
și lapte de mamă părăsită

desfac brațele
toamna și vântul îmi împart trupul
în poeme albastre
râd cu ochii în lacrimi
sub apăsarea cărărilor frunzelor
cerului

hei frate om
strigă îngerul de pază
a venit toamna la mălini frate
hei frate înger
îi răspund
desfă și tu brațele
hai să stăm în felul acesta
până când aripile tale vor înflori
și vântul îți va duce petalele
în munții cei mari ai stânișoarei

ne așezăm spate în spate pe treptele bisericii
un înger
și un om necăjit
toamna și vântul îmi împart trupul
în poeme albastre
fără de sfârșit
fără de sfârșit

Eduard Dorneanu

Din volumul ,,POETICA”

AUTOR: Eduard Dorneanu
ANUL APARIŢIEI: 2021
ISBN: 978-606-49-0553-6
NR. PAGINI: 83
FORMAT: 13×20

EDUARD DORNEANU s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968. Fiul Alexandrinei și al lui Neculai Dorneanu Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru de Onoare al UNOTA (The United Nations of Art and Science), membru de Onoare al Consiliului Internațional pentru Arte / Secțiunea Literatură.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacraţia (2011) Poetica (2021), ,,Amprentele iubirii” (2022), ,,DEZMUGURIRE” (2025)

Antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINȚE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Academician Kopi Kyçyku,,Lector universitar doctor Roxana-Maria GAVRILĂ , Carmen Ardelean, Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Referințe critice:
,,Printre scriitorii români și balcanici care au imnizat prietenia – ca o regăsire multiplă a muritorului în semeni sau ca o bogăție spirituală, uneori amară din diferite rațiuni, dar mereu însoțită de nemurire (în forma unei culmi a individualității, în centrul Memoriei) Dorneanu transmite o experiență elegiacă, gravă, care rămâne ca o amprentă de sânge curat pe un peisaj mereu încețoșat și profanat de ideologii și psihoze.”

Academician Kopi Kyçyku

,,Dezmugurire” de Eduard Dorneanu și-a câștigat, pe merit, titlul de bestseller al anului 2024. Această realizare reflectă nu doar succesul volumului, ci și o recunoaștere a profunzimii și autenticității artistice cu care Dorneanu îmbogățește literatura contemporană. Prin fiecare vers, poetul descoperă și revelează emoții universale, capturând în cuvinte cele mai profunde frământări și trăiri umane, într-o manieră unică și captivantă. Publicat la Editura Universitară, ”Dezmugurire” se distinge ca un tribut adus memoriei, iubirii și esenței trecătoare a vieții, reușind să atingă sufletul cititorului și să lase o amprentă adâncă în conștiința culturală.

Lector universitar doctor,
Roxana-Maria GAVRILĂ

,,Poeticitatea atroce a acestei cărţi o individualizează în peisajul nostru literar. Talentul autorului e mai presus de orice îndoială.Cred că prin apariţia ei se deschid căi fertile pentru poezia română, căi pentru care, fără falsă modestie, autorul rândurilor de faţă, militează de vreo două decenii.”
Radu Voinescu

„Pendulând între simboluri ale celestului și ale teluricului, reunite prin infinitele forme ale iubirii, într-o călătorie cu numeroase meandre, spre nord, aparent reper spațial, în esență, simbol al interiorității, al cerebralității, Eduard Dorneanu consemnează cuminte, disciplinat, ca într-un jurnal intim, vizitele succesive în templul iubirii carnale, în catedrala trecutului, dominată de icoana mamei și de pravilele nescrise ale existenței bucolice, în fiordurile prieteniei nestinse nici de nemiloasa moarte prematură sau în găvanele fenomenologiei. Amprentele iubirii este o carte a ecourilor, a retrospectivelor conturate în tonuri grave, a tatuajelor invizibile care-l definesc pe scriitor, care-l conturează: o carte a postludiilor existenței.”

Prof Dr Carmen Ardelean

Premii//nominalizări:
Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Uniunea Scriitorilor din România pentru volumul ,,POETICA” (F. Bv)
Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul ,,POETICA”;
PREMIUL ”CALLIOPE”-distincție prestigioasă acordată de Editura Universitară, în semn de recunoaștere a excelenței în poezie și a impactului asupra cititorilor pentru volumul ,,DEZMUGURIRE” -anul 2025
Premiul ,,Mihail Sebastian”;
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului” – 2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volum ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului” (secțiunea „Literatură”) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii
Timpului’ ‘- 2015.
Bestseller cu volumul ,,DEZMUGURIRE” (Editura Universitară)

MONTGISARD

regele lepros a ridicat din nisip flamura cruciată
optzeci de fraţi au strigat numele Domnului.
sub scuturile celor plecaţi în căutarea binecuvântării
moartea dezbrăca de copilărie fecioarele maure..

aproape de Ramla l-am văzut pe Saint George
sabia lui despica toate cuvintele mincinoase.
oamenii morţi se îngropau singuri într-o nouă uitare
iar îngerul care vesteşte Apocalipsa a plecat către sud
spre a duce în infern capul lui Ahmed.

mi-am continuat marşul printre cadavrele luptătorilor solitari
cu coada ochiului închideam rănile muribunzilor.
credinţa se rezuma la respiraţie şi pas,
rugăciunea era ariergarda unei lumi în derivă.

nu am murit nici atunci. . .
drumurile s-au închis în cercul de sânge al ecoului.

Eduard Dorneanu

Din volumul ,,Sublimare”

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021), ,,Amprentele iubirii” (2022) antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Kopi Kyçyku,Carmen Ardelean, Adrian Lesenciuc,Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

GOTHIC 48

Vara pleacă
Alerg împreună cu mary ann nicholls
Intuiția masculină îmi spune că trebuie să ocolesc stațiile de ecou

Nu există efect final sau exonerare
Urcăm șase sute șaizeci și cinci de trepte murdare
Mary ann se oprește și își lipește sânii de iunia claudilla
Linia vieții îmi zvâcneștete în palmă
și simt cum o lamă de pumnal îmi mutilează amintirea primei
și singurei iubite

duc hainele iubitei la medina segovia
prostituatele rămân lipite una de alta ca niște noduri carnale
diavolul le șoptește cuvintele delfinei margareta
,,qu ‚ on en parle plus’’

Încă un anotimp a intrat în albastru
Stai liniștită îi spun iubitei lasă visele să șoptească
Cum șoptesc visele mă întreabă ea
Ca apele rănite de maluri
Septembrie eduard
Septembrie eduard

Eduard Dorneanu

Din volumul ,,SACRA EROTICA” (Editura Tracus Arte )

Autor: Eduard Dorneanu
Editura : Tracus Arte
Anul : 2015
Număr pagini : 110
Redactor de carte : Teodor Dună
Imagine copertă : Mircia Dumitrescu

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021), ,,Amprentele iubirii” (2022) antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Kopi Kyçyku,Carmen Ardelean, Adrian Lesenciuc,Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

7, 63 (fragment )

O bătrână aruncă jarul din foc peste zăpada lui februarie. Călăuze misterioase trec dincolo de podurile şubrede ale credinţei. Rănile cailor şchiopi însângerează apele izvoarelor. Dumnezeu mângâie brazii şi le scutură zăpada. Tălpile Lui apasă pe jăraticul aruncat de bătrână. Rugăciunile copiilor abandonaţi dezleagă culorile vieţii. Dumnezeu apasă mai tare. Bătrâna plânge. Palmele ei încălzesc veşnicia.
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,7,63”

Autor -Eduard Dorneanu
Editura Eikon
COLECŢIA: ESEU ŞI CRITICĂ LITERARĂ, PROZĂ, POEZIE
ANUL APARIŢIEI: 2013
ISBN: 978-973-757-926-3
NR. PAGINI: 108
FORMAT: 13x20cm

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021), ,,Amprentele iubirii” (2022) antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Kopi Kyçyku,Carmen Ardelean, Adrian Lesenciuc,Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

Încă o zi își caută loc de odihnă în nisipul clepsidrei

Încă o zi își caută loc de odihnă în nisipul clepsidrei. Au fost puține chemări noi, iar Lumina nu a reușit să ardă cicatricile care acoperă inimile, visele, cărările sacre. Și totuși, Noaptea nu va apăsa cu brațe de ceață otrăvită pe noile răni. E încă Toamnă. Speranța nu a murit. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-7 Noiembrie

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021) , Amprentele iubirii (2022) Antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Carmen Ardelean, Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Ana Magdin, Dorina Șișu, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul ,,POETICA” pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

Cărțile mele la cea de-a treia ediție a „Târgului de Carte Libris, în orașele istorice ale județului Neamț”

În perioada 19-21 octombrie 2023, în parcarea Corpului A al Colegiului Național „Roman-Vodă” se desfășoară cea de-a treia ediție a „Târgului de Carte Libris, în orașele istorice ale județului Neamț”.Puteți găsi cărțile mele la standul Editurii Eikon.

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021) , Amprentele iubirii (2022) Antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Carmen Ardelean, Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Ana Magdin, Dorina Șișu, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul ,,POETICA” pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

Pentru a rosti și scrie

Cerul albastru al Măliniului cuprinde în îmbrățișare albastră pomii, ogoarele, imașurile și apele. Și pe mine, ultimul Dorneanu rămas în satul cu nume de copac pentru a rosti și scrie despre șoaptele, umbrele și curatele bucurii ale Neamului meu . . .
Eduard Dorneanu
Mălini-19 octombrie